Direcția Națională Anticorupție (DNA) arată, într-un comunicat de presă, că a fost pusă în mișcare urmărirea penale și s-a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, începând din 3 aprilie, față de Radu Petru Pricop, avocat în Baroul București, pentru complicitate la șantaj.
„Inculpatul Pricop Radu Petru a uzat de calitatea de avocat în săvârșirea faptei reținute în sarcina sa, rezultând că, deși inițial a oferit personal inculpatului Lucinschi Sergiu «consultanță juridică» conținând elemente contrare legii, ulterior, pentru a masca participația la săvârșirea infracțiunii, a procedat la interpunerea, în relația cu inculpatul Lucinschi Sergiu, a altor persoane, pentru a disipa eventuala răspundere penală, transmițând prin intermediul acestora, lui Lucinschi Sergiu, informațiile necesare obținerii sumei de bani necuvenite”, potrivit procurorilor.
În timpul controlului judiciar, Radu Pricop are interdicție să părăsească țara și să comunice cu celelalte persoane care ar fi contribuit la comiterea infracțiunilor vizate în dosar. De asemenea, Radu Pricop trebuie să meargă la Secția 1 Poliție din Capitală, în zilele stabilite prin programul de supraveghere, să se prezinte în fața procurorilor sau la instanță ori de câte ori este chemat, să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme.
DNA a precizat că în această cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.
Radu Pricop a stat vineri la DNA aproximativ două ore, el nefăcând declarații nici la intrare și nici la ieșirea din sediul Direcției.
Avocatul Radu Pricop a fost și marți la Direcția Națională Anticorupție, însă atunci doar i s-a adus la cunoștință că este urmărit penal pentru complicitate la șantaj, el spunându-le anchetatorilor că va reveni în zilele următoare pentru a da declarații.
Radu Pricop este acuzat în dosarul în care Sergiu Lucinschi, fiul fostului președinte al Republicii Moldova, este urmărit penal pentru șantaj și trafic de influență. În același dosar, Constantin Comăneanu, ofițer de poliție la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, este acuzat de luare de mită, iar procurorul DIICOT Remus Tudoran Jurj, de complicitate la șantaj.
Instanța supremă a decis, miercuri, cercetarea sub control judiciar a lui Sergiu Lucinschi și arestarea preventivă a lui Constantin Comăneanu, după, ce în noaptea de luni spre marți, ambii au fost reținuți pentru 24 de ore.
Potrivit Direcției Naționale Anticorupție, în perioada decembrie 2014 – martie 2015, Sergiu Lucinschi, ajutat de avocatul Radu Pricop și de procurorul Remus Tudoran Jurj, l-a constrâns pe omul de afaceri Alexandru Horpoș să îi dea patru milioane de euro, pentru a-și retrage o plângere formulată la DIICOT, care face obiectul unui dosar penal, pentru mai multe infracțiuni, printre care și gestiune frauduloasă.
De asemenea, inculpatul i-ar fi promis omului de afaceri că va face demersurile necesare astfel încât să fie schimbată încadrarea juridică a tuturor faptelor în infracțiunea de „gestiune frauduloasă”, pentru care, la retragerea plângerii prealabile, ancheta încetează.
Radu Pricop l-ar fi sprijinit în activitatea infracțională pe Sergiu Lucinschi prin redactarea, în anul 2013, a plângerii penale care face obiectul unui dosar penal și prin formularea ulterioară, în perioada decembrie 2014 – martie 2015, a mai multor soluții nelegale, pentru remiterea sumei de patru milioane de euro către Lucinschi, inclusiv cea privind recunoașterea unei datorii fictive, care a fost acceptată de omul de afaceri, „sub imperiul constrângerilor repetate”, susțin procurorii.
Anchetatorii mai spun că în perioada ianuarie 2015-martie 2015, Remus Tudoran Jurj, în calitate de procuror DIICOT, având în instrumentare două dosare penale care îl priveau pe același om de afaceri, l-a sprijinit în mod constant pe Sergiu Lucinschi, prin dirijarea unor momente ale anchetei penale într-o manieră fie favorabilă, fie nefavorabilă omului de afaceri cercetat, în funcție de cum decurgeau discuțiile pentru remiterea banilor.
Astfel, în 19 februarie 2015, procurorul DIICOT Jurj Tudoran a emis, cu încălcarea dispozițiilor legale, o ordonanță prin care i-a permis omului de afaceri părăsirea pentru cinci zile a teritoriului României, cu destinația Zambia.
Ulterior, în 6 martie 2015, cu prilejul prelungirii măsurii controlului judiciar în cazul omului de afaceri, într-una dintre cauze, procurorul Jurj Tudoran i-a comunicat acestuia că are în lucru și alt dosar penal și că, dacă cele sesizate se vor confirma, va lua măsurile care se impun.
Alexandru Horpoș a fost arestat la domiciliu în decembrie 2014, în dosarul DIICOT în care este cercetat și Dan Besciu, asociat și administrator la Euroconstruct 98 Trading, pentru fapte de evaziune, spălare de bani și delapidare cu un prejudiciu de aproximativ 34 de milioane de lei.
Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus atunci măsura arestului la domiciliu pentru Dan Besciu, asociat și administrator la SC Euroconstruct 98 Trading SRL, Josef Hornegger, administratorul SC Swietelsky Construcții Feroviare SRL, Alexandru Horpoș și Vlad Ionel Vameșu, asociați și administratori ai SC Straco Group SRL. Ulterior, în ianuarie 2015, măsura arestului la domiciliu a fost înlocuită pentru Horpoș și ceilalți trei inculpați cu controlul judiciar.
Avocatul Radu Pricop mai este urmărit penal de procurorii DNA, într-un alt caz, pentru fals și înșelăciune în dosarul „Moșia Brătienilor”, privind retrocedări ilegale de terenuri din Argeș, în care este implicată și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, ca parte civilă.
Presa a relatat că dosarul vizează un teren de 90 de hectare din localitatea Ștefănești (Argeș), care a aparținut familiei Brătianu și care ar fi fost retrocedat ilegal.
Astfel, Radu Pricop ar fi cumpărat, împreună cu cele 11 persoane vizate în dosar, drepturi de moștenire asupra terenului respectiv de la urmașii familiei Brătianu. După ce a câștigat mai multe procese în instanță cu statul român, Radu Pricop și partenerii săi au obținut de la ANRP despăgubiri de 10 milioane de euro, folosind însă documente false.
(Serviciul FOTO al agenției MEDIAFAX vă pune la dispoziție imagini.)